cădeau ca un sens unic în genunchiul ireproșabil
și se reproduceau la nesfârșitul
cearcănelor
în lumea mea oamenii au înălțimea gratuită până la optsprezece ani
poartă în sine concretul femeilor ușoare de iubit
scuipate la suprafața epuizată a oglinzii
până la ultimul caravanserai
unde absolut tot restul oamenilor din minte
se nasc în aceeași formă geometrică
aici
frunțile scobite în lemn nu-și mai aud
trecutul arborelui

de mâine
mă voi delibera singur
voi căuta toate străzile fără stăpân
și am să le învăț
până unde pot să mă locuiască